Art. 16 (1) În structura Autorității funcționează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare Comisia superioară, cu activitate de coordonare metodologică și monitorizare a activității de evaluare și încadrare în grad și tip de handicap.

(2) Componența nominală a Comisiei superioare se stabilește prin ordin al președintelui Autorității, cu respectarea art. 901 alin.(2) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

3) Preşedintele Autorităţii numește dintre membrii, prin ordin, preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei superioare;
(3) Comisia superioară îndeplinește principalele atribuții prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
a) asigură coordonarea metodologică şi monitorizarea activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap;
b) elaborează, modifică şi/sau completează Criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap a persoanelor adulte, aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei, tineretului şi solidarității sociale şi al ministrului sănătăţii, la propunerea Autorităţii;
c) soluţionează, prin admitere sau respingere, contestaţiile formulate în condiţiile legii, la certificatele de încadrare în grad de handicap eliberate de comisiile de evaluare, şi transmite soluţia comisiilor de evaluare judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru punerea ei în aplicare;

d) stabileşte prin decizie reevaluarea persoanelor adulte cu handicap, în următoarele situaţii:

d1 ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma unor acţiuni de control dispuse prin ordin al ministrului muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale sau prin ordin al preşedintelui Autorităţii;
d2 ca urmare a autosesizării;
d3 ca urmare a unei sesizări din partea unei instituţii publice interesate în legătură cu încadrarea în grad şi tip de handicap a unei persoane;
e) stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap, ca urmare a reevaluării dispuse în condiţiile legii;
f) participă, la solicitare, în acţiuni de verificare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap.
(4) Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei superioare se aprobă prin ordin al președintelui Autorității.

Abrevieri

Art. – Articolul

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support