Art. 31 Compartimentul Juridic şi Contencios are următoarele atribuții principale:
- formulează puncte de vedere juridice la solicitarea la solicitarea conducerii Autorității;
- reprezintă şi apără interesele Autorității în faţa organelor administraţiei de stat, instanţelor judecătoreşti, parchetelor, birouri executori judecătoreşti, precum şi în faţa organelor administrative cu atribuții jurisdicționale (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor etc);
- avizează, în condiţiile legii, pentru legalitate, actele administrative elaborate la nivelul Autorității, necesare în exercitarea atribuţiilor instituţiei;
- formulează puncte de vedere, avizează și, după caz, participă la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, la solicitarea conducerii Autorității;
- formulează puncte de vedere privind susținerea sau nu a inițiativelor legislative incidente domeniului protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, aflate în dezbatere la Comisiile parlamentare;
- formulează, după caz, răspunsuri la întrebările și interpelările adresate ministrului muncii și solidarității sociale, sau primului ministru, care au ca obiect protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități;
- avizează pentru legalitate documentele care pot angaja răspunderea juridică a Autorității, precum și orice alte acte care produc efecte juridice;
- efectuează demersurile necesare în vederea obținerii titlurilor executorii, reprezentate de hotărâri judecătoreşti şi le înaintează compartimentelor Autorității în vederea punerii în executare a acestora;
- solicită structurilor din cadrul Autorității puncte de vedere cu privire la dosarele în care Autoritatea este parte;
- analizează îndeplinirea de către Asociațiile/Fundațiile/Federațiile care derulează activități în domeniul de competență al instituției a condițiilor prevăzute de OG nr. 26/2000 în vederea formulării de propuneri vizând recunoașterea acestora ca fiind de utilitate publică;
- avizează pentru legalitate protocoale de colaborare cu instituțiile implicate în implementarea strategiei naționale din domeniul dizabilității, precum și a celor incidente domeniului protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
- elaborează puncte de vedere asupra unor documente internaționale la solicitarea conducerii Autorității;
- soluţionează şi redactează în termenul prevăzut de lege răspunsurile la corespondența ce i-a fost repartizată de către conducerea Autorității;
- asigură legătura cu Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap și întocmește, în baza punctelor de vedere ale acesteia, documentele solicitate de instanțele judecătorești, organele de cercetare penală, alte instituții sau organisme în care comisia este solicitată
(2) Serviciul prevăzut la alin. (1) îndeplinește, în condițiile legii, orice alte atribuții primite de la conducerea Autorității, specifice domeniului său de activitate.
Abrevieri
Art. – Articolul
OG – Ordonanța de Guvern
alin. – alineatul