Art. 20 (1) Directorul adjunct este numit în funcție prin ordin al președintelui Autorității, în condițiile legii și și are rolul de a asista directorul în managementul și coordonarea activităților Direcției Servicii Sociale Specifice și de a asigura continuitatea conducerii în lipsa acestuia.
(2) Directorul adjunct îndeplinește în principal următoarele atribuții:
a) monitorizează și coordonează activitățile compartimentelor de specialitate din cadrul Direcției, în vederea atingerii obiectivelor acesteia;
b) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Autorității în domeniul de activitate;
c) organizează activitatea de inițiere și elaborare a proiectelor de acte normative, strategii, politici publice, standarde, metodologii, instrucțiuni și proceduri de lucru, programe și alte instrumente de lucru în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, în vederea supunerii spre aprobare conducerii Autorității;
d) asigură îndrumarea metodologică și urmărește aplicarea unitară a reglementărilor din domeniul dizabilității prin intermediul structurilor pe care le coordonează;
e) organizează activitatea de armonizare a legislației referitoare la protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în concordanță cu prevederile regulamentelor și directivelor europene și ale tratatelor internaționale la care România este parte;
f) asigură activitatea privind supravegherea aplicării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului, cu excepția prevederilor art. 8, de către aeroporturi și companii aeriene, conform legislației în vigoare;
g) participă la procesul de implementare a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități și, în acest sens, coordonează activitatea de colaborare cu punctele de contact și cu entitățile publice și private implicate în asigurarea protecției și respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
h) participă la elaborarea rapoartelor prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități și contribuie la punerea în aplicare a recomandărilor Comitetului ONU;
i) organizează activitatea de colectare și monitorizare a datelor, inclusiv statistice sau de cercetare referitoare la implementarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități;
j) contribuie la realizarea materialelor informative elaborate de Autoritate în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
k) participă, alături de președinte, sau, după caz, de vicepreședinte, la ședințele Comisiilor parlamentare care au ca obiect inițiative legislative din domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități;
l) asigură elaborarea punctelor de vedere cu privire la interpelări și întrebări adresate de parlamentari și europarlamentari în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
m) contribuie la elaborarea de rapoarte și puncte de vedere în domeniul protecției si promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
n) propune, din cadrul structurilor pe care le coordonează, reprezentanți ai Autorității în cadrul grupurilor de lucru constituite la nivel național pe probleme specifice din domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
o) asigură colaborarea cu instituții și autorități implicate în asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități;
p) contribuie la organizarea activității de evaluare a necesarului de servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități de la nivelul județelor, respectiv al sectoarelor municipiului București;
q) contribuie, prin structurile pe care le coordonează, la analiza propunerilor de activități ale organizațiilor neguvernamentale prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006, împreună cu structurile de specialitate ale Autorității în vederea elaborării de puncte de vedere necesare aprobării prin ordin al ministrului muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale a activităților și a tipurilor de cheltuieli pentru care se asigură sume de la bugetul de stat;
r) propune, prin structurile pe care le coordonează, obiectivele din domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități pentru finanțarea organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul persoanelor cu dizabilități, conform art. 99 din Legea nr. 448/2006, asigură participarea la elaborarea documentațiilor privind selecția propunerilor de proiecte precum și la evaluarea și implementarea proiectelor admise la finanțare;
s) propune și fundamentează, prin structurile pe care le coordonează, necesarul de fonduri pentru asigurarea finanțării adecvate a măsurilor de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități;
t) propune persoane pentru evaluarea și/sau implementarea și/sau monitorizarea proiectelor cu finanțare internă sau externă în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
u) repartizează spre rezolvare corespondența și celelalte lucrări care intră în atribuțiile direcției și asigură îndrumarea personalului în vederea rezolvării acestora în termenul stabilit potrivit legii;
v) semnează, potrivit competențelor stabilite pe linie ierarhică, lucrările și corespondența realizate în cadrul Direcției;
w) participă la organizarea administrării registrului electronic național al persoanelor adulte cu dizabilități și asigură colaborarea cu instituțiile implicate în vederea actualizării permanente a datelor;
x) participă la coordonarea administrării sistemului național de management privind dizabilitatea;
y) coordonează activitatea de elaborare a fișelor de post conform legislației în vigoare și a prezentului regulament de organizare și funcționare; asigură distribuirea echilibrată a sarcinilor de serviciu; organizează și controlează realizarea în termen a sarcinilor stabilite de președinte, sau, după caz, de vicepreședinte, secretar general, directorul Direcției;
z) participă la elaborarea de studii, analize și sinteze în domeniul de activitate al Autorității;
aa) organizează activitatea de programare a concediilor de odihnă pentru salariații din cadrul direcției, avizează concediile de odihnă și urmărește derularea acestora conform graficului aprobat;
bb) organizează activitatea de soluționare a cererilor şi sesizărilor care vizează activitatea Direcției.
cc) propune măsuri de aplicare a regulamentului intern și, după caz, sesizează comisia de disciplină în situația în care sunt persoane care au săvârșit abateri disciplinare;
dd) realizează evaluarea activității profesionale individuale pentru personalul de conducere, contrasemnează fișele de evaluare pentru personalul din structurile coordonate, și face propuneri pentru programele de formare profesională continuă a personalului, în termenele stabilite de actele normative în vigoare;
ee) contribuie, prin structurile pe care le coordonează, la realizarea materialelor informative elaborate de Autoritate în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
ff) sprijină organizarea de dezbateri, mese rotunde, grupuri de lucru, conferințe, seminare naționale și/sau locale desfășurate în scopul fundamentării politicilor, strategiilor, planurilor de acțiune, standardelor și a celorlalte metodologii din domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
gg) participă prin ordin de ministru sau ordin al preşedintelui Autorității la desfăşurarea unor activităţi de control, al căror obiect se regăseşte în atribuţiile prevăzute în ROF;
hh) participă la elaborarea şi urmăreşte respectarea procedurilor operaţionale/de sistem specifice activităţii pe care o coordonează;
ii) participă la activități de control prin desemnare de către superiorul ierarhic;
jj) participă, după caz, împreună cu conducerea Autorității la conferințe, reuniuni, seminarii, simpozioane, ședințe de lucru sau alte întâlniri care vizează domeniul de activitate al instituției;
kk) reprezintă, conform mandatului, Autoritatea în cadrul grupurilor de lucru de la nivelul MMFTSS, sau al grupurilor interministeriale, pe plan intern și extern, la desemnarea conducerii;
ll) participă la elaborarea și implementarea planurilor de continuitate a activității în situații de criză sau evenimente neprevăzute;
mm) îndeplinește orice alte atribuții stabilite/delegate de către directorul Direcției, precum și de președintele Autorității.
Abrevieri
Art. – Articolul