Art. 31 Șefii structurilor din cadrul Autorității au în principal următoarele atribuții:
a) răspund de organizarea activităților şi controlează realizarea în termen a sarcinilor stabilite de șeful ierarhic superior;
b) răspund de distribuirea echilibrată a sarcinilor de serviciu către salariaţi, elaborând fişa postului pentru fiecare salariat din subordine în funcţie de complexitatea atribuțiilor postului și pregătirea profesională, vechimea în muncă/specialitate, după caz;
c) coordonează şi răspund de activităţile care le sunt delegate de șeful ierarhic superior;
d) răspund de instruirea, organizarea activităților privind cunoașterea de către personalul din subordine a legislaţiei care reglementează activităţile serviciilor coordonate;
e) organizează şi asigură instruirea personalului, în funcție de necesități, din cadrul serviciilor pe care le conduc și formulează propunerile de perfecţionare a pregătirii profesionale a acestuia, în condiţiile legii;
f) participă la elaborarea sau realizează efectiv lucrări de complexitate sau importanță deosebită și prezintă și susțin, directorului sau, după caz, secretarului general/vicepreședintelui sau președintelui Autorității, lucrările și corespondența realizată în cadrul structurilor pe care le conduc;
g) repartizează spre rezolvare corespondența şi celelalte lucrări care intră în atribuțiile serviciilor pe care le conduc şi asigură îndrumarea personalului în vederea rezolvării acestora în termenul stabilit potrivit legii;
h) semnează, potrivit competențelor stabilite pe linie ierarhică, lucrările şi corespondența realizată în cadrul serviciilor pe care le conduc;
i) stabilesc, în limita competențelor acordate, cadrul relațiilor de colaborare cu alte compartimente din Autoritate, din MMFTSS și din alte ministere, organe centrale şi locale, etc.;
j) elaborează programarea concediilor de-odihnă pentru salariaţii din subordine şi urmăresc derularea concediilor conform graficului aprobat;
k) avizează concediile de odihnă, precum şi reprogramarea concediilor de odihnă pentru personalul din subordine;
l) avizează ordine de deplasare, foi de prezenţă, concedii fără plată, învoiri, concedii medicale, etc., pentru personalul din subordine;
m) stabilesc măsuri de aplicare a regulamentului intern și, după caz, sesizează comisia de disciplină în situația în care sunt persoane care au săvârșit abateri disciplinare;
n) contribuie la activitatea de selecţionare a personalului din cadrul serviciului, fac propuneri privind promovarea, transferul sau încetarea raportului de serviciu sau, după caz, pentru personalul din subordine;
o) propun persoane pentru evaluarea și/sau implementarea și/sau monitorizarea proiectelor cu finanțare internă sau externă în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
o) organizează activitatea de soluționare a cererilor şi sesizărilor care vizează activitatea serviciului pe care îl coordonează;
p) întocmesc și actualizează permanent, fișele de post pentru salariații din subordine și le transmit Serviciului Economic, Resurse Umane și Administrativ;
q) realizează evaluarea activității profesionale individuale pentru personalul din subordine, în termenele stabilite de actele normative în vigoare;
r) îndeplinesc și alte atribuții stabilite/delegate de președinte, secretarul general directorul Direcției, sau directorul adjunct după caz.
Abrevieri
Art. – Articolul
MMSS – Ministerului Muncii și Solidarității Sociale