În Monitorul Oficial al României nr. 68/28.01.2025 a fost publicat Ordinul comun al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă nr. 28/11 ianuarie 2025 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 78 alin. (2 indice 2)- (2 indice 4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ordinul menționat cuprinde clarificări cu privire la demersurile pe care trebuie să fie realizate pentru angajarea persoanelor cu dizabilități și îndeplinirea obligației prevăzută la art. 78, alin. 2 din Legea nr. 448/2006. De asemenea, ordinul cuprinde 2 anexe, respectiv anexa 1 în care se regăsește modelul de cerere de solicitare a sprijinului organizațiilor nonguvernamentale și anexa 2 care cuprinde un model pentru situația centralizată a funcțiilor ocupate de persoanele cu dizabilități angajate.
Conform prevederilor legale, entităţile publice și private care au minimum 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. În vederea îndeplinirii obligației, entitățile trebuie să facă dovada că, printr-o cerere scrisă, au solicitat sprijinul a minim 3 organizaţii nonguvernamentale care, potrivit statutului acestora, prestează servicii în folosul persoanelor cu dizabilităţi.
Ulterior, entităţile vor prezenta către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă cererea scrisă, precum şi dovada transmiterii acesteia către organizaţiile nonguvernamentale, pentru a comunica posturile vacante adecvate ocupării de către persoanele cu dizabilităţi.
Ordinul mai prevede că instituția angajatoare are obligația de a transmite anual, până la data de 31 ianuarie pentru anul anterior, către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, o situaţie centralizată a funcţiilor ocupate de persoanele cu dizabilităţi angajate şi un inventar al competenţelor solicitate la angajare. Raportarea se va realiza anual, începând din anul 2025 pentru anul anterior (2024), cu respectarea modelului din anexa 2.
Având în vedere faptul că în Ordinul nr.28/11 ianuarie 2025 este prevăzut un termen scurt pentru transmiterea raportării aferente anului 2024, menționăm faptul că încă se poate transmite situația solicitată, chiar dacă s-a depășit termenul prevăzut.
În cazul în care nu au fost angajate persoane cu dizabilități pentru anul anterior, raportarea se va transmite menționând în anexa 2, (0) zero persoane angajate și, totodată pentru cazul în care nu au fost angajate persoane cu dizabilități în condiţiile prevăzute de lege, dacă s-a optat pentru una dintre situațiile prevăzute la art. 78, alin. 3 din Legea nr. 448/2006.
Textul complet al Ordinului nr. 28/11 ianuarie 2025, alături de anexele sale, pot fi descărcate/accesate și pe site-ul www.anpd.gov.ro, la secțiunea https://anpd.gov.ro/web/transparenta/consultare-publica/ .
Link-ul unde puteți consulta Registrul Național al ONG, gestionat de Ministerul Justiției, este următorul: https://www.just.ro/registrul-national-ong/ din care vă recomandăm să selectați județul în care trebuie să efectuați angajările de persoane cu dizabilități și ONG-urile care au ca obiect de activitate domeniul persoanelor cu dizabilități. Pentru Registrul național al furnizorilor de servicii de ocupare (activi), acreditați de ANOFM, vă îndrumăm să accesați site-ul ANOFM, secțiunea „Legislație”.
Referitor la modalitatea de transmitere a documentelor aferente, acestea vor fi trimise în format electronic (adresă semnată, iar anexele vor fi transmise și în format editabil) pe adresa de e-mail registratura@anpd.gov.ro , sau, în cazuri excepționale, pe suport de hârtie (adresă cu număr de înregistrare și semnată), la adresa str. General Constantin Budișteanu nr. 28 C, etaj 1, sector 1, Bucureşti, cod poștal 010773).