18 ianuarie 2024
Comunicat de presă
Procedura de acordare a drepturilor la transport gratuit pentru persoane cu dizabilități a fost simplificată și a fost introdus cardul electronic de carburant
Guvernul a simplificat procedura de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat și a introdus o nouă modalitate de acordare, respectiv cardul electronic de carburant.
Cheltuielile asigurate anual pentru alimentarea cu carburant și/sau pentru încărcarea mijloacelor de transport electrice sunt în valoare de 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei pentru cele cu handicap accentuat.
Acordarea dreptului la transport interurban prin card electronic de carburant se adaugă celorlalte metode alternative, respectiv bonurilor de carburant pe suport hârtie și decontării bonurilor fiscale de combustibil pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice, cu condiția ca autoturismul să fie în proprietatea acestora sau a familiei, ori a asistentului personal, asistentului personal profesionist ori însoţitorului.
Metoda alternativă pentru cei care nu dețin autoturisme sunt biletele de transport interurban cu trenul sau autocarul.
Opțiunea pentru una dintre variante se face prin cerere scrisă, depusă electronic sau la registratura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), de către persoana cu dizabilitate ori de către oricare din următoarele persoane: reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, părintele, tutorele, asistentul maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat, în baza unei măsuri de protecție socială.
Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul